Urmareste-ne pe: Facebook Twitter Google+
|
Servicii medicale - ArthrosClinic

Servicii medicale

Programari

Oferim consultații și tratamente de specialitate in domeniul:

Ortopedie-Traumatologie

Efectuăm  cu programare prealabilă consultații medicale, examinări clinice și evaluări ale rezultatelor imagistice (radiologice, RMN, CT, etc) legate de patologia ortopedică: genunchi, șold, gleznă, picior, mână, umăr, coloană, etc.

Vă puteți adresa și pentru o consultație tip "second opinion" în cazul în care doriți o confirmare a diagnosticului inițial sau indicației de tratament.

Realizăm in cadrul clinicii tratamente specifice cum ar fi: 

-imobilizări ortopedice

-ortezări

-pansamente

-infiltrații intraarticulare 

-terapii cu soluții de acid hialuronic

-terapii cu PRP (platelet-rich plasma ) 

Putem realiza in sistem privat prin colaborarea cu Spitale private din Timișoara dar și din alte orașe diverse tipuri de intervenții chirurgicale cum ar fi:

-artroscopie genunchi, glezna

-ligamentoplastii artroscopice  

- endoprotezare de genunchi si sold

-chirurgia piciorului ("monturi")

-chirurgia mâinii, etc

Medicină si traumatologie sportivă

Peste 50% din activitate este dedicată acestei patologii. Pe lângă serviciile enunțate la partea de ortopedie-traumatologie  putem evalua prin specialiștii noștri și colaboratori starea fizică a sportivilor după traumatisme sau după tratamente chirurgicale sau de recuperare efectuate.

Printr-un diagnostic corect si un tratament adecvat putem ajuta sportivii sa revină mai rapid la activitatea fizică avută înainte de aparitia problemelor medicale.

Fiziokinetoterapie și recuperare

Ținând cont de specificul afecțiunilor ortopedice recuperarea este un  domeniu esențial pentru definitivarea tratamentului, de aceea în cadrul clinicii prin colaboratorii și partenerii noștri punem la dispoziție aparatură modernă și personal calificat care să realizeze:

-terapii fizioterapice  (ultrasunete, laser, electroterapie)

-terapii cu unde de șoc (ESWT)

-kinetoterapie

 

Imagistică medicală

Este un domeniu recent pentru clinica pe care dorim să îl dezvoltăm în folosul pacienților și o mai bună integrare a serviciilor medicale. Actualmente, aceste servicii se realizează prin colaboratori și parteneri, însă in scurt timp se va putea efectua în aceeași locație servicii de ecografie musculoscheletala, Doppler, radiologie clasică.

Intervenții chirurgicale (în sistem privat)

Dacă doriți sa realizați intervențiile chirurgicale în sistem privat (servicii care nu se vor deconta prin Casa Națională de Asigurări) vă expunem mai jos o listă informativă de prețuri pentru cele mai frecvente intervenții chirurgicale practicate):

  • Proteza totala de șold, genunchi –  de la 9500 lei, tariful intervenției nu include prețul protezei. 

  •  Ligamentoplastie artroscopică – de la  6300 lei (tariful include și sistemele de fixare a ligamentului: suruburi si/sau sisteme tip button) 

  •  Chirurgia corectivă a piciorului - de la 6000 lei, (tariful intervenției include prețul implantelor).

  •  Artroscopia de  genunchi: -  de la 3800 lei. 

  •  Decompresiune tunel carpian -  de la 1350 lei.